April 25

UN VIN … SUBLIM!

struguri-negriCa şi oamenii, şi gusturile diferă. Unii dintre noi sunt seduşi imediat de bunul gust, alţii nu au prea mari pretenţii. Unii au o veritabilă slăbiciune pentru lucrurile rafinate, rare, pentru alţii importantă este cantitatea. Adică, să …fie! Unora le tresaltă sufletul, fermecându-i pe alţii cu daruri speciale, preţioase, unice. Şi este o incredibilă minune şi o uriaşă bucurie să descoperi oameni pentru care bunul gust, contopit cu o mică plăcere, este o slăbiciune încântătoare.

Ca şi vinurile, şi băutorii de vin se pot sorta pe soiuri. Băutorii nobili ştiu să aprecieze o licoare rasată cu un parfum special şi o anume aromă care umple şi desfată cerul gurii. Ceilalţi, degustători de ocazie şi neiniţiaţi, nu pun preţ pe calitatea vinului, ci pe cantitate. Sunt fraţi cu butucul de vie în măsura în care seva strugurilor odihnită în butoaie este îndestulătoare. Pentru ei, licoarea trebuie să … fie! Nu contează prea mult, nici soiul, nici butoiul în care tihneşte mustul, nici vechimea vinului din pahar.

beciul-domnesc-rose

Eu, sincer, până să am un accident, abia acum etichetat drept fericit, consideram vinul drept o chestie de apucături vecine cu reumatismul, mai bun ca apa, dar mult prea complicat ca berea. De ce m-ar fi cucerit vinul, când berea era din belşug, nici prea tare să-mi ia minţile, nici prea înghesuită în sticlă să-i duc dorul?

Să tot fie vreo 4-5 ani, când m-am trezit, brusc, că iar e ziua mea. Nevastă-mea, delicată nevoie mare, mi-a sugerat cumva evenimentul spunându-mi ceva de genul că “bătrâneţea are atuurile ei”. Nu, nu era amabilă, aşa mă iubeşte ea! Bineînţeles că nu mi-am pierdut deloc cumpătul şi am reacţionat rapid, pragmatic: “Bun, şi dacă-i ziua mea, ce? Vrei să-ţi fac cinste, să bat covoarele, vecinii?”. “Nu dragul meu, dar sigur ne trezim cu George şi sigur vă pierdeţi noaptea povestind, iar, cum aţi ajuns în finala de baschet pe licee, cum el ţi-a dat pasă în ultimul minut şi tu rânjeai la mine, ca animalul, citez, în loc să vă încununaţi cu laurii victoriei, cu faimă şi…bla, bla”.

George, fie vorba între noi, e un soi aparte. Mare, încât uşa abia îl cuprinde, are un suflet şi-o stare vie, pe măsură. Iubeşte berea aşa cum ursul e înamorat de zmeură ori mure şi e atât de efervescent că nu ştii dacă te cucereşte spuma din paharul ce-l soarbe cu plăcere sau harul lui de povestitor bonom. George e… George şi-l asociez cu berea arămie ce clocoteşte într-o halbă, de parc-ar vrea să-ţi facă sete.

Într-adevăr, nevastă-mea ghicise. Ziua mea fusese o zi obişnuită, dacă n-ar fi fost ziua mea. Trecuse repede, în aceeaşi rutină, pe repede înainte, dar cu multe zâmbete şi “La mulţi ani!”. De-abia ajunsesem acasă, lăsasem grijile undeva la colţul străzii şi mă gândeam profund unde să-mi arunc ciorapii, când nevastă-mea mi-a spulberat visurile urlând, din bucătărie: “Sună la uşa! N-auzi!?”

Când am deschis uşa, am avut două surprize. Prima: George al meu avea cămaşă! Am încercat rapid să îmi aduc aminte când îl văzusem ultima dată în cămaşă. Niciodată! Şi la absolvirea din liceu venise în tricou. Şi ce tricou! Roz! A doua surpriză: George nu era singur! Era cu o fată! Din nou m-am chinuit să mi-l închipui alături de vreo reprezentantă a sexului frumos. Nici gând nu îl puteam asocia cu liniştea şi tandreţea ce emana pistruiata din faţa mea.

-Ana, zise simplu, zâmbind, pistruiata, în timp ce întindea mâna. Probabil observase uluiala mea totală şi lipsa de reacţie a lui George.

Ana, am aflat în numai câteva secunde, de la George, era “cetăţeanca care îi furase inima şi libertatea de expresie”. Asta nu însemna însă că George al meu rămăsese mut.

-Mă, dar individa cu care plăteşti întreţinerea unde e?

-În bucătărie. Pregăteşte cel mai complex tort din lume, având în vedere că este de două ore în bucătărie, zic eu tare, sperând să mă audă şi nevastă-mea, o autistă în felul ei, ori de câte ori era vorba de a-şi etala impulsurile culinare.

Atunci l-am observat pe George uşor ţeapăn. Avea o mică sacoşă de cadouri, pe care o ţinea în mână cu o grijă nefirească. „Te pomeneşti că mi-ai adus vreun mileu!”, i-am zis, amintindu-mi că darurile lui erau cel puţin uluitoare. Şi, parţial, am avut dreptate! Surpriză-surprizelor nu era, nici cămaşa, nici pistruiata de lângă el, ci era chiar în mâna lui: o casetă din lemn din care a scos o sticlă superbă de vin auriu. Era o sticlă de Tămâioasă Românească din 1989 din cea mai mare comoară de vin românesc, Beciul Domnesc. Eram conştient că aveam în mâna o nestemată, iar George îmi savura surpriza, bucuria şi emoţia cu o plăcere nedisimulată. „De unde ai tu aşa ceva?”, am reuşit să îngaim, total perplex. „Păi, dintr-un magazin on-line. Îţi dai seama că nu m-am dus la Vincon să pun mâna pe el. Dar cum l-am văzut, m-am gândit direct la tine şi la cetăţeanca din bucătărie” m-a lămurit el, încercând să fie sarcastic.

vinoteca-tamaioasa-romaneasca 1989

Aceeaşi perplexitate a încercat-o şi nevastă-mea venită triumfător din bucătărie cu tortul de zile mari. Nu-i venea să creadă că, tocmai George, marele amator de lichide cu spumă, şi-a călcat în picioare principiile şi a făcut un asemenea dar. Mai mare a fost însă mirarea când am gustat din preţioasa licoare. Nu trebuia să fii un specialist pentru a-i distinge parfumul rar în care se împleteau note florale de trandafir de dulceaţă, miere de albine şi tei, echilibrate de arome fructate de struguri copţi îndelung la soare. Era o licoare matură completată de note de caramel, de fagure şi mosc. Era un vin perfect şi un dar uimitor. L-am savurat toţi patru, încet, aproape pios, parcă cu regret că sticla nu este mai încăpătoare. Era dulce, dar se potrivea perfect cu feliile mari de tort.

Derutantă a fost şi reacţia lui George. Nu a vrut decât o gură vin, pe care l-am implorat s-o guste încet, nu ca pe bere. Impresia lui a fost la fel de preţioasă ca şi licoarea: parcă descoperise ambrozia! “Asta e un vin … sublim”, a zis el zâmbind şmechereşte, încântat de rima găsită instantaneu. A fost o seară frumoasă şi un taifas plăcut, acompaniat de guri aromate de vin.

beciul-domnesc-sr

Mi-am amintit mult timp de acea zi, de darul fermecător a lui George şi de licoarea care îl vrăjise chiar şi pe el. Nu bănuiam însă deloc că destinul îmi rezervase un randez-vous cu uriaşa comoară de vinuri din Beciul Domnesc. Eram la Focşani la o prietenă, care îşi serba ziua, în fiecare an, imediat după Paşte sau, câteodată, chiar de 1 mai. Ne adunasem mulţi, vreo 12, cu tot cu sărbătorită, şi două zile am petrecut pe cinste. A treia zi, gazda a avut pentru noi o mare surpriză: o vizită la Odobeşti, la cea mai de preţ cramă de vinuri din ţară, Beciul Domnesc. Pentru mine surpriza era de două ori copleşitoare, plină de amintiri plăcute cu arome de Tămâioasă Românească.

beciul-domnesc-gama

Când am ajuns acolo, taina acelui vin sorbit încet cu George, atunci de ziua mea, ni s-a dezvăluit încet, plăcut. Într-adevăr, Beciul Domnesc nu era deloc o figură de stil, ci chiar un beci domnesc. Legenda spune că pivniţa a fost clădită chiar de către Ştefan cel Mare, după cum se povesteşte un mare iubitor de femei şi vinuri. Istoricii spun însă că Beciul Domnesc datează „doar” din secolul al XVI-lea, după domnia marelui voievod. Ajunsă în ruină, în timpul vremurilor tulburi ce au urmat, pivniţa voievodală a fost rezidită de domnitorul Mihail Sturdza, care în 1834 a intrat în posesia unei moşii pe care se aflau 200 de hectare de vită-de-vie şi două crame ruinate. Una dintre acestea a fost întărită cu piatră ponce de pe Milcov. Lucrările s-au încheiat în 1839, lucru dezvăluit chiar de inscripţia cu litere chirilice de deasupra intrării în beci, unde se află şi capul de bour de pe flamurile vechilor voievozi.

beciul 1

Beciul Domnesc este acum o pivniţă adâncă şi răcorosă, cu ziduri acoperite de mucegai nobil şi cu unghere tainice sub pânze groase, peste care străjuiesc păianjenii. Mii şi mii de sticle stau aici în tihnă la odihnă, întinse pe pântece şi acoperite de praf, rând după rând, raft peste raft, an după an, aşteptând ca un cunoscător să le dorească, să întindă mâna şi să le guste. Mai mult decât un loc impresionant, maiestuos, Beciul Domnesc este şi cea mai mare colecţie profesională de vin din România, cu peste 150.000 de sticle. Pivniţa este în formă de cruce, în capete fiind vinurile foarte vechi, iar la mijloc vinuri selecţionate din anii mai recenţi. Cele mai vechi vinuri sunt din 1949, 23 de sticle de Merlot (care nu sunt însă de înstrăinat), iar cel mai vechi vin de vânzare din Beciul Domnesc este o Fetească Neagră de Coteşti, din 1952, care costă undeva la 200 de euro sticla.

Ce poate fi mai preţios, decât o asemenea licoare? Ce dar mai minunat poţi oferi cuiva drag sau chiar ţie, decât o asemenea capsulă a timpului, îmbătată cu arome şi bun gust? Ce poate fascina mai mult decât un vin veritabil, nobil? Toate acele sticle, păstrate în condiţii speciale, este garanţia unui dar de preţ, unic şi inspirat, în zeci de ocazii speciale…Sincer, este greu să alegi, dintre atâtea minunăţii, mai vechi sau mai noi, una singură.Chiar şi cele mai „tinere” vinuri, odihnite într-o astfel de cramă, sunt ispite irezistibile. Sunt simboluri, arome şi sentimente ferecate şi păstrate cu grijă pentru a fi oferite în momente speciale şi împărtăşite cu cei dragi.

beci 2beci 3

Într-adevăr, eram toţi fascinaţi…Iar vraja ne-a îndemnat să cerem şi o degustare din celebrele licori, chiar acolo, la Odobeşti. Am savurat pe rând, cinci soiuri de vin, caşcaval, fructe şi crochete, asortate cu poveşti despre vie, pasiuni, arome şi mici secrete despre înţelegerea savorii ascunse în pahar. Aşa am aflat că paharul se ţine numai de picior pentru a nu a amprenta sticla, că vinurile albe se întreţin cu cărnuri albe, iar cele roşii cu cărnuri roşii, că vinul alb se bea rece, iar cel roşu, la temperatura camerei…

degusta-vinul-ca-un-profesionist_1

A fost o altă experienţă de neuitat, ca şi crama străveche, doldora de poveşti picurate în sticle învăluite de atmosferă, de timp şi praf, cu iz de mucegai.

beciul-domnesc-grand-reserve cu cascaval

Credeţi că am plecat cu mâna goală? Nu, nicidecum. Ba, am făcut excese şi m-am îndrăgostit definitiv de vin. În mod ciudat sau, poate, explicabil, nevastă-mea m-a înţeles perfect. Când ceva te seduce, iubeşte-l cu toată fiinţa ta! Pentru că, vorba lui George, este …sublim! Este un vin …sublim!

beciul-domnesc-feteasca-neagra


Posted April 25, 2017 by admin in category SECTIA DIVERSE

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>