March 26

ALARMĂ: MI S-A ÎNGĂLBENIT SALAMUL!

CarolimetruÎn general, fiecare om are “piticii” lui. Poate din motive ereditare, poate datorită unor erori de fabricaţie, eu am mult mai mulţi. Bineînţeles, şi vorbesc strict de ai mei, nu toţi “piticii” sunt cantonaţi în acelaşi domeniu, ci sunt uniform distribuiţi, acoperind o mare gamă de apucături. Mai grav este că unii suferă mutaţii în timp, schimbându-se mai ceva ca toanele de fată mare. Adevărul este că aceşti “pitici” variabili îmi dau şi cel mai mult de furcă.

De exemplu, nu cu mulţi ani în urmă, nu suportam culoarea negru. Acum, ador negrul. Pe vremuri, nici nu ştiam ce este aia ordine. Apoi am trecut în extrema cealaltă: trebuia că totul să fie aliniat, potrivit şi adecvat. Acum, sunt pe undeva la mijloc: nu mă dau în vânt după ordine, dar nici nu-mi pică bine ca totul să fie cu susu-n jos. Exemplele apucăturilor cu “variabile” ar putea continua la nesfârşit, pentru că, nu-i aşa, sunt om şi sunt supus schimbărilor.

Există, însă, în ADN-ul meu şi un “pitic”, deloc mic, care e bătut în cuie: nu iese din front nici dacă-l bat. Vorbesc despre mâncarea cea de toate zilele, care, fie “meşterită” în casă, fie cumpărată de pe raft, trebuie să mă îmbie să o gust cu ochii: să se topească în gură, să nu arate ciudat şi să nu-mi irite nasul. Într-un cuvânt, mâncarea trebuie să aibă pe vino-ncoa.

semenic extra notificare

Asta încercam să-i explic unui prieten, care ar fi mâncat şi pietre, atunci când foamea începea să-i împăienjenească ochii. Vlad, prototipul omului născut bonom, era cât un dulap, în mărime naturală. Iar statura sa impresionantă trăda, cât se poate de firesc, că era un gurmand fără leac şi-un pofticios cum altul nu-i. Pentru el, nu exista mâncare care să aibă vreun cusur: toată era bună. Şi, totuşi, acum un an, o cam păţise. Un salam cumpărat din supermarket îi provocase o intoxicaţie de zile mari. De vină era, bineînţeles, tot apetitul sau uriaş, care l-a făcut să ignore o regulă simplă: un salam nu rămâne proaspăt, mai ales vara, dacă-l uiţi pe masa din bucătărie, în loc să-l laşi să tremure de frig acolo unde îi e locul, în frigider.

-Băi, nene, crede-mă, aşa greaţă n-am avut în viaţa mea. În primul moment am crezut că mi s-a aplecat, că am mâncat cu poftă. Numai că m-a luat durerea de stomac şi un leşin..., zise Vlad sorbind cu sete din halba de bere din faţa lui, parcă s-alunge amintirile de-atunci

-De câte ori nu ţi-am zis? Nu ştiu cum poţi să bagi în gură orice, oricum! N-ai văzut că salamul ăla e dubios? Nu ţi-a mirosit ciudat?, l-am chestionat eu încă nedumerit

-Ba da, avea un gust aiurea, dar mi-era o foame, că aş fi muşcat şi din pereţi. Adevărul este că nu-l cumpărasem demult şi nu mi-am făcut griji. Cred, totuşi, că şi în magazin l-au ţinut cum l-am ţinut şi eu…, zise Vlad oarecum gânditor. Apoi tot el continuă cu patos. Dar ştii că am mai păţit-o acum de curând, tot cu un salam? Noroc că am observat la timp, când am ajuns acasă. Ce crezi? Salamul abia cumpărat din magazin era, ba vânăt, ba verzui. Bleaahh! Îţi dai seama că, după întâmplarea de acum un an, m-am enervat la culme şi m-am dus glonţ la OPC

-Tu, la OPC? Tu, enervat?, am întrebat eu contrariat. Pur şi simplu nu-mi închipuiam cum un urs aşa blând poate fi scos din sărite…

-Pe bune! Am ajuns val-vârtej la OPC, cu salamul în mână şi cu un car de nervi. M-a văzut repede un inspector, probabil păream ciudat, dar nici nu l-am lăsat să vorbească. I-am zis direct: “Am venit!”.

-Serios? Asta i-ai zis tu, că ai venit? Şi a înţeles că ai venit?, zic eu către Vlad, amuzat teribil de modul cum reuşeşte să pună el punctul pe “i”. Şi el ce-a zis? Nu a fost uimit că ai venit?

-Aaa, ba da. “Am observat, că aţi venit”, mi-a spus el. Şi părea foarte serios…

-Păi cum să nu! Cum să nu fie serios, când i-ai spus ceea ce era mai important: că ai venit. I-ai explicat, totuşi, care era motivul pentru care dăduseşi buluc la uşa lui?

-Bineînţeles! I-am arătat şi salamul…Şi a fost tare atent. A promis un control şi mi-a recomandat că, până una alta, să mă întorc la magazin. M-a asigurat că cei de acolo îmi vor înapoia banii sau, dacă doresc, îmi vor da, gratis, un alt salam. Mi-a promis că va vorbi el acolo şi nu va fi nicio problemă…

-Şi ai rezolvat? Ţi-au dat banii înapoi?, zic eu, curios foc

-Aaa, nu! Am luat un alt salam, pe care mi l-au recomandat chiar cei de la magazin. Am luat un salam cu alarmă!, rosti Vlad triumfător, fără să bage de seamă buimăceala mea totală

-Cum, mă, salam cu alarmă? Ori ai mâncat, din nou, ceva stricat?

-Pe bune. Este un salam Caroli care are o eticheta specială. Eticheta rămâne verde, mai precis cadranul de pe faţă etichetei, atât timp cât ţii salamul la rece, aşa cum trebuie, între 2 şi 8 grade Celsius, şi devine galbenă dacă îl ţii la căldură, la peste 8 grade, aşa cum nu este indicat. Zici că este produs de Protecţia Consumatorului nu de Caroli!

calorimetru 1

-Cum aşa? Ce salam mai este şi ăsta?

-Păi, nu ţi-am zis? Este un salam de la Caroli, Semenic Extra se numeşte, iar eticheta asta specială are un cadran termosensibil denumit Calorimetru Termic. Acest Calorimetru are grijă să te avertizeze când uiţi salamul la căldură, la peste 8 grade, eticheta devenind, treptat, din verde, galbenă. Din câte am înţeles eu de la cei din magazin, este singura #mâncarecunotificare  din România.

-Ce chestie! Deşteaptă idee! Şi bănuiesc că nu doar eu sau tu, cei care cumpărăm salamul ăsta minune, suntem notificaţi de eticheta cameleon, ci şi cei de la magazin, pentru că şi ei trebuie să păstreze mâncarea în condiţii perfecte

-Corect! Normal că îi avertizează şi pe ei şi chiar pe producători, pe cei de la Caroli, pentru că şi ei trebuie să depoziteze şi să transporte marfa, în condiţii optime, la magazine. E eficientă în multe feluri, zise Vlad fericit de parcă el inventase eticheta

-Şi ai probat salamul? Eticheta? Funcţionează şmecheria?

caroli calorimetru

-Îţi dai seama că, după intoxicaţia aia şi după păţania cu salamul vânăt, mi-a fost şi teamă să ţin Semenicul meu la cald. Dar am încercat, ca să nu leşin de curiozitate. L-am scos din frigider şi l-am ţinut pe masă din bucătărie, cu inima cât un purece. Într-adevăr, după 40-50 de minute, cadranul de pe eticheta minune a devenit galben. Nu l-am mai lăsat, eram convins! L-am băgat în frigider şi, după vreo oră, calorimetrul termic a redevenit verde. Şi mi-a revenit şi mie inima la loc…

-Interesant salamul cu alarmă!

V-am zis oare de “piticii” mei? Ei bine, cel care rezonează constant cu mâncarea proaspătă şi bună, mi-a dat imediat ghes să-ncerc şi eu singura #mâncarecunotificare din România. Adică să testez salamul ridicat în slăvi de Vlad. Şi “Semenicul” chiar m-a cucerit. Într-adevăr, este extra, din toate punctele de vedere, iar eticheta cu calorimetru e visul oricărui mofturos ca mine: paza bună care trece primejdia rea.

Singura mea problemă a fost chiar calorimetrul termic, pentru că, din cauza unui alt “pitic”, nu îmi puteam lua ochii de la el. Asta cu o singură excepţie, într-o bună zi, când m-am luat cu altele şi am uitat salamul afară din frigider, iar eticheta s-a îngălbenit. Totuşi, nu am sărit ca ars şi nici nu m-am îngălbenit ca salamul. În definitiv, era doar alarma care mă anunţa că trebuie să-l bag la loc, la rece.

semenic-extra-cu-notificare

E bine să ai salam cu alarmă şi-ar fi extraordinar ca şi alte bunătăţi să fie prevăzute cu astfel de accesorii. Nu de alta, dar când auziţi prin casă “Alarmă, ni s-a îngălbenit salamul!”, nu vă îngălbeniţi deloc!


Posted March 26, 2017 by admin in category SECTIA DIVERSE

1 thoughts on “ALARMĂ: MI S-A ÎNGĂLBENIT SALAMUL!

  1. Pingback: Castigatori campanie Descopera singura #mancarecunotificare - Blogal Initiative

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>