October 24

CASA DE LA MAMA

casa-1

sursa: bixabay.com

Ştiţi ce au făcut Adam şi Eva după ce au terminat hârjoneala cu şarpele, mărul şi alte ispite primordiale? Vă spun eu: şi-au căutat casă, pentru că între timp se inventase ploaia, vântul, frigul şi alte fenomene planetare dăunătoare omului şi organismului său sensibil, abia inventat. Bineînţeles că domnul Adam şi doamna Eva nu şi-au căutat vreo vila prin Centrul Vechi din Rai, din cel puţin trei motive. În primul rând, Dumnezeu era neam de traistă şi nu le-a dat nici haine, darămite bani de buzunar. În al doilea rând, pe atunci nu existau agenţii imobiliare, care să le caute locuinţe la cel mai exagerat preţ. Al treilea motiv l-am uitat, pentru că e mult de atunci.

Şi, uite-aşa, Adam şi Eva ai lu’ Dumnezeu (nu aveau nume de familie, deoarece n-aveau facturi de plătit) au căutat în stânga, au căutat în dreapta, pe jos, mai puţin pe sus, şi au găsit o peşteră confort doi: n-avea lumina naturală şi “beneficia” de niţică igrasie pe peretele dinspre nord. Le-a plăcut însă enorm, în ciuda mobilierului cam din topor, cioplit în piatră, şi a unor pereţi prea uzi pentru un imobil fără vecini. Era decomandată, super open space, avea stalactite pe tavan, exact ca unii români prin anii ‘90 şi, cel mai important, nu impunea cheltuieli cu încălzirea şi aerul condiţionat. E adevărat, câteodată mai trebuiau să facă focul, pentru că viaţă fără friptură este că iarna fără Moş Crăciun.

Aceste gânduri despre stră-stră-stră(etc)bunicii mei s-au iţit, undeva, între doi neuroni şi-o sinapsă, exact când stăteam în faţa unei peşteri din Kefalonia, în Grecia: Drogarati. Afară, la umbră, erau, cu indulgenţă, peste 28 de grade, iar la soare, pe capota maşinii, frigeai lejer o porţie de mici şi-o ceafă generoasă. Cine nu mă crede, ar fi trebuit s-o vadă pe nevastă-mea cu îngheţata prelinsă până la coate în câteva minute. Nici n-am intrat bine şi n-aş mai fi plecat nici mort. Adică, chiar dacă îmi dădeau grecii înapoi banii pe biletul de intrare. Ce linişte şi ce răcoare! M-aş fi culcat acolo, c-o stalagmită la picioare, dacă n-ar fi fost atâtea blitzuri, aparate foto şi fel de fel de voci şi exclamaţii.

grecia-348

Mai mirat am fost, însă, când am aflat de la un ghid că peştera e locuinţă de 3 stele, nu o hrubă pentru lighioane. Tot timpul anului, păstra aceeaşi temperatură (18 grade Celsius), iar acustica era senzaţională. În special vara, acolo se ţineau concerte, Maria Callas fiind doar una dintre vedetele care au eclipsat, cu note calde şi fiori, măreţia peşterii şi-ale sale forme ample. Am încercat şi eu să fredonez hitul “Ursul doarme, doarme”, dar nişte priviri dojenitoare dimprejur mi-au frânt elanul artistic încă din faşă. M-am mulţumit cu privitul, pentru că, slavă Domnului, aveam la ce mă minuna. Ba, priveam deja cu alţi ochi întregul spaţiu şi, mai în glumă, mai serios, îi explicam nevesti-mii, unde i-aş face sufrageria şi unde i-aş amenaja bucătăria. Deh, fiecare cu ale lui!

grecia-361grecia-374grecia-363

Când am ieşit din nou afară, urgie fără margini: căldura ne strivea cu nonşalanţă, fără milă. Exact atunci, în cele mai vitrege condiţii de la Adam şi Eva-ncoace, mi-a venit o idee…de pus în ramă. Probabil mi se încinsese hardul şi procesa de nervi şi ciudă.

-Auzi? Ştii ce facem cu casa de la ai tăi? O facem peşteră!, i-am zis eu calm nevesti-mii, curios foc dacă reuşesc să-i induc o stare de leşin

Nu, nu a dat ochii peste cap. În schimb, pupilele i s-au dilatat la maxim, de parcă tot sângele i se aglomerase, brusc, în cap

-Casa de la mama? Peşteră?, a zis ea aproape şuierat, numai ca să-mi sugereze că e total împotrivă şi că mi-a dat un vot de blam.

Ca să deschid o paranteză, “casa de la mama” era o casă bătrânească cu vino-ncoa. Cel puţin pe-afară, era nespus de… altceva: avea un pridvor larg, ca o terasă, iar lemnăria, cercevelele şi chiar uşa de la intrare te ducea lejer cu gândul la vremuri parfumate, în care timpul se scurgea alene, molcom. Chiar şi interiorul era cuceritor, dacă n-ar fi avut ceva hibe ce ţineau mai degrabă de confort. Vara era cuptor, iar iarna…congelator. Nici sobele de teracotă nu mai făceau faţă. Cărămida veche, arsă, nu mai înmagazina căldură, iar aerul cald ţinea cât focul. Era clar că secretul încălzirii se pierdea pe undeva: ori prin pereţi, ori prin tavan.

casa-2sursa: casamea.ro

Ideea cu peştera s-a odihnit, tare stingheră, în minte, vreo câteva luni, de mi-era teamă c-o să moară de singurătate. Totuşi, la o discuţie, de-aia deşteaptă, la o bere c-un amic, subiectul “casa de la mama” a răsărit, deodată, ca o …floare.

-Ştii ce-ai face tu dacă ai fi băiat isteţ?, m-a întrebat amicul meu, aproape ferm convins că încă am mari probleme cu încadrarea în parametrii optimi

-Aş mai bea o bere?

-Nu. Faci casei un certificat energetic

-Dar nu vreau s-o mărit. E bătrână, n-are zestre şi, după cum arată, sigur are reumatism

-Nu mă. Certificatul energetic nu-i de peţit şi nici de nuntă cu strigături în cartier. Bine, într-un fel, se poate spune şi aşa, pentru că fără certificatul ăsta n-ai putea s-o vinzi. Certificatul energetic e obligatoriu pentru orice tranzacţie imobiliară, dar altă-i calitatea lui: îţi arată clar câţi bani face “casa de la mama” şi câţi bani risipeşti aiurea că s-o întreţii. E ca o radiografie clară a bolilor de care suferă. Dacă are febră vara şi răceşte brusc iarna, e clar că are probleme acute cu imunitatea…termică. Dacă o trage curentul, una două, înseamnă că şi tâmplăria are ceva boli cronice. Şi ştii cât costă ca să se simtă bine, cât de cât? O groază de bani, chiar şi cu tratamente compensate…

De-acum mi-era clar! După o bere, două, amicul meu, vroia să dea la medicină!

certificat-1sursa: avizez.ro

Totuşi, chestia aia cu certificatul energetic mă intriga şi nu-mi dădea pace. Am răscolit internetul cu susu-n jos şi-ncet, încet, m-am lămurit. Când am dat cu ochii de avizez.ro, am priceput aproape tot, de parcă filtrasem prin google translate tot ce îmi spusese şi amicul. Atuul important era că respectivul certificat avea două mari calităţi: era ieftin şi foarte rapid de obţinut. Trai pe vătrai, mă gândeam eu, neştiind că certificatul era făcut tocmai pentru a-ţi dezvălui toate beteşugurile construcţiei şi, implicit, ce ai de făcut ca să le remediezi. Iar asta, mai simplu spus, însemna bani, atacuri de panică şi iar bani. Bineînţeles, nu neapărat în ordinea asta.

După ceva ezitări fireşti pentru un neiniţiat ca mine, am avut o nouă revelaţie: mult mai nimerit ar fi fost să comand un audit energetic în care, automat, era integrat şi certificatul energetic. Adică, împuşcam doi iepuri deodată şi, mai important, pe baza auditului mi se ofereau pe tavă soluţiile ideale pentru a transforma “casa de la mama” în … peşteră (varianta mea) sau casă boboc (varianta nevesti-mii). Şi nu m-am înşelat! Până să mă dezmeticesc, am şi fost vizitat de un auditor energetic, care a analizat casa la microscop: a măsurat-o în lung şi-n lat, de jos în sus, i-a “citit” schiţa şi neajunsurile vizibile (pereţi, tavane, acoperiş, tâmplărie) şi i-a examinat, mai ceva ca la doctor, instalaţia electrică, cea de alimentare cu apă şi sursele de încălzire (sobele vechi). Chiar şi pridvorul i-a captat atenţia.

Eram aşa uimit de “radiografia” făcută, atent, sub ochii mei, încât n-am mai răbdat şi i-am povestit auditorului de Grecia şi peştera Drogarati, acolo unde vară, iarnă, e totuna. A zâmbit, dar, mai curios, m-a liniştit. N-avusesem impresii stranii, ci dimpotrivă, ceea ce simţisem pe pielea mea, în grotă, era modelul energetic firesc al unei peşteri. “Peştera, într-adevăr, duce cu gândul la lilieci şi oamenii cavernelor, dar să ştiţi că e un adăpost perfect. Prin izolarea naturală, sub pământ, beneficiază de temperaturi constante, indiferent de anotimp. Iar acustica perfectă spune de la sine cât de bine este izolată chiar şi fonic, nu doar termic. În peşteră n-ai probleme cu vântul, cu îngheţul, iar aerul circulă natural. În ea ai parte de tot confortul pe care natura ţi-l poate oferi, fără consum de energie, fără pierderi”, m-a lămurit auditorul, în câteva cuvinte.

grecia-382

Bucuria transformării “casei de la mama” într-o peşteră confort sporit a pălit, însă, repede. Certificatul energetic îmi arăta că bătrâna casă avea o clasă energetică de tot râsul, încât mă podidea plânsul. Cum ar veni, “transpira” energie prin toţi “porii”: pereţi, tavane, ferestre şi chiar acoperiş. Ceea ce, sincer să fiu, mă aşteptam. Când mi-am aruncat, însă, ochii şi pe auditul energetic mi s-au înmuiat picioarele. Recomandările pentru reabilitarea termică a casei implica o adevărată revoluţie şi multe zerouri. Liniştitor era doar că investiţiile puteau fi amortizate în 10-15 ani, timp în care îmbunătăţirile şi modernizările micşorau la maxim pierderile şi risipa. Aşadar, meritau făcute! Vorba aia: sunt prea sărac, ca să-mi permit jumătăţi de măsură.

certificat-2sursa: avizez.ro

Ce conţinea raportul de audit? Soluţii şi soluţii de reabilitare. Adică, frisoane după frisoane:

Frisonul 1: Izolarea exterioară a pereţilor Spre deosebire de un apartament, o casă are toţi pereţii în afară. De aceea izolarea lor exterioară este esenţială. Casa mea sau “de la mama” (după cum era cunoscută în anumite cercuri) mai avea o hibă, era bătrână, iar bătrânii trebuie îmbrăcaţi mai gros. Aşa că mi se propuneau “haine” mai groase: izolare de 30 cm grosime

Frisonul 2: Izolarea tavanelor şi a acoperişului Nici tavanele nu-s ţinute în puf la o casă şi, în niciun caz, nu sunt apăsate de căldură. Aşadar, trebuiau şi ele înfofolite, în pod, într-o izolaţie corespunzătoare: de asemenea, 30 cm grosime. Cât despre acoperiş, singurul lui atu era că se ţinea bine, ţiglele groase fiind încă trainice şi bune. Trebuia, însă, izolat şi el, pentru a se împotrivi frigului şi a împiedica risipa de căldură

Frisonul 3: Schimbarea în întregime a tâmplăriei Cercevele erau de efect, dar îşi trăiseră traiul…Mai aveau o singură calitate: să lase lumina să între. Trebuiau schimbate cu termopane de calitate, care să ţină piept, deopotrivă, frigului şi căldurii de afară. Şi uşile trebuiau înlocuite cu unele noi, etanşe şi stabile

Frisonul 4: Eliminarea sobelor de teracotă şi montarea unei instalaţii cu centrală termică Vechi şi măcinate-n foc, sobele de teracotă trebuiau demolate. Nu mai reuşeau cu niciun chip să dezmorţească atmosfera din casă. Cel puţin, în iernile geroase, abia se încălzeau pe ele şi ardeau … bani cu nemiluita. O centrală termică şi caloriferele aferente erau o soluţie eficientă, care nu ardea gazul de pomană

Frisonul 5: Regândirea şi reamenajarea pridvorului Reamenjarea “holului exterior”, a pridvorului era, poate, cea mai îndrăzneaţă propunere. Adică, m-a pus atât de rău pe gânduri, încât m-a fermecat. Pridvorul “casei de la mama”, conceput tocmai pentru a proteja ferestrele de razele soarelui şi a răcori aerul nu fusese tocmai inspirat amplasat, în cea mai adăpostită parte a imobilului. Recomandarea auditului era, aparent, simplă: acoperirea pridvorului cu un sistem de geamuri culisante. Geamurile cu o grosime de 10 mm, fixate în profiluri speciale, puteau asigura o izolare termică eficientă iarna, iar vara, puteau fi “împachetate” prin glisare, într-un profil de bază. Şi uite aşa, vara puteam avea un pridvor deschis, iar iarna, închis, … “legat la gură”

pridvor

sursa: thisrepair.com

Frisonul 6: Reabilitarea parţială a instalaţiei electrice Şi instalaţia electrică dădea semne vizibile de oboseală, iar tratamentul nu era cu vitamine. Trebuiau schimbate întrerupătoarele, prizele, dar mai ales becurile. Sfatul era simplu: becuri economice în toate încăperile, dacă se putea, cu leduri

Frisonul 7: Refacerea reţelei de alimentare cu apă, pe ici pe colo Nici robineţii nu erau în cea mai bună formă. Aproape toţi trebuiau schimbaţi, pentru că pic cu pic, se duc şi banii pe apa sâmbetei

Toate propunerile era pertinente, dar greu de urmat, bătând din palme. Aşa că mi-am făcut un plan eşalonat pe cât…vrea ea, adică nevastă-mea. Iar ea, culmea, vroia! Că doar era “casa de la mama”… Urgenţele erau tâmplăria şi izolările exterioare, dar nu că să-i fac praf pe vecini, cu un look mai “trendy”, ci pur şi simplu pentru că pe-acolo se scurgeau, în mare parte, şi banii, şi căldura. Urmau, “în ordinea numerelor de pe tricou”, demolarea sobelor şi instalaţia termică, cu centrală, calorifere şi găurile din ziduri aferente. Pridvorul amenajat aşa cum mi se sugera era, într-adevăr, o provocare, dar până una, alta, becurile economice şi robineţii nu însemnau o povară.

logo_avizez-300x251

Chiar când credeam că mă ia cu ameţeală, de-atâtea calcule şi planuri, mi-am amintit ceva ce am citit pe net: termografia clădirii, adică o radiografie, la rece, a ceea ce am făcut şi ce mai trebuie îmbunătăţit. Şi, sigur, după ce-mi văd visul cu ochii, o să comand şi-aşa ceva. Nu de alta, dar e vorba de …”casa de la mama”.

Aceste planuri au fost scrise pentru SuperBlog 2016.


Posted October 24, 2016 by admin in category SECTIA DIVERSE

1 thoughts on “CASA DE LA MAMA

  1. Pingback: SuperBlog | Proba 9. Casă veche, caut performanță energetică nouă

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>