October 21

2+2=2

pantofi-1Sincer, nu mai ţin bine minte, exact, cum am ajuns în picioarele lui. Eram în magazie, sus, într-o cutie, când, brusc, am simţit că ne fuge raftul de sub picioare. Nu, nu avem ameţeli, nici rău de înălţime. La urma urmei, eram cineva, nu chiar oricine! Eram o pereche de pantofi sport de firmă, nu vreo pereche anonimă de tenişi! Două mâini ne-au ridicat cu grijă din cutie, ne-au studiat atent, apoi totul s-a derulat în mare grabă. Am simţit cum cutia e împachetată, livrată şi urcată într-o maşină. Era cât se poate de clar! Cineva pusese ochii pe noi. Îi căzusem cu tronc, ce mai…!

Iar bănuiala s-a adeverit. În nici două ore, din maşină, am ajuns într-un bloc, în alte două mâini. Şi, dintr-o dată, cutia s-a deschis cu nerăbdare şi ne-am trezit într-un apartament. O exclamaţie ne-a speriat puţin: “Waaw! Dar sunt superbi!”. Era de bine. Despre noi era vorba. Făcusem impresie la prima vedere. Nu ştiu câte secunde au trecut până am ajuns în picioare. Eram ca turnaţi! “Vai, dar ce lejeri sunt! Îmi vin perfect! Ce confortabili! Ce eleganţi!”, au continuat exclamaţiile înfierbântate de emoţii. Adevărul este că partea cu eleganţa ne dădea şi nouă fiori. Nu ne mai încăpeam în piele de bucurie, eram în al noulea cer! Sau la etajul nouă?

pantofi-el

Partea ciudată este că, după vreo trei ture, prin sufragerie, n-am fost descălţaţi. Ba, dimpotrivă, am fost plimbaţi prin tot apartamentul. Ca să nu spun că am stat în picioare şi noaptea, chiar în pat. Ah, ce somn şi ce mândrie! Cucerisem o inima total!

Au urmat câteva luni de acomodare… Am mers încet, am alergat, am stat pe loc, ne-am şi înconvoiat. Am urcat scări, am coborât, ne-am odihnit şi ne-am împiedicat. Am gâfâit de câteva ori în plină alergare, încercând să prindem vreun autobuz şi ne-am simţit călcaţi, la înghesuială, parcă, în acelaşi autobuz. Am fost şi la petreceri, am încercat să stăm cuminţi, să ne înălţăm pe vârfuri şi să-ncercăm câţiva paşi de dans în ritm, mai cu talent sau, dimpotrivă, împleticiţi. Ne-am întâlnit cu o mulţime de pantofi sport bărbăteşti, am văzut vreo două perechi de sneakers tare drăguţi şi-am suspinat după liniile perfecte ale unora cu fumuri, Converse, după cum se recomandau. Adevărul este că aveam o slăbiciune pentru încălţămintea sport, pentru că sângele apă nu se face. La urma urmei, eram fraţi.

converse

Şi chiar când credeam că ne-am uzat, că nu mai facem cu ochiul ca odinioară şi că suntem puţin cam neglijaţi, s-a întâmplat ceva straniu. Eram pe o terasă, ca şi altădată, alături de o pereche de adidaşi, cu care deja eram obişnuit. Deodată, am tresărit.

-Cine e fata aia brunetă cu ochi verzi?

-Cine, mă? Ioana?, am auzit răspunsul dinspre partea perechilor de adidaşi. Păi, nu o ştii? E…cea nouă, de la contabilitate. Tu n-auzi suspine la etajul trei? Acolo a ucis tot universul masculin. Dar nu e de nasul nostru. Tu nu vezi ce tocuri înalte, ce ţinută office? E fată de bani gata, nu se uită la nişte adidaşi târâiţi pe trotuare, în autobuze ori pe scări.

Nu m-am simţit lezat din prima, pentru că era vorba despre adidaşi. Dar, totuşi, era vorba despre tagma noastră de pantofi de sport. Cine era Ioana asta de nu eram de nasul ei?

-Hmm, să nu-mi spui că ţi s-au aprins călcâiele după o pereche de tocuri cu ochi verzi, am auzit iar vocea dinspre tovarăşii mei de sub masă sau, mai simplu spus,… de la adidaşi

-Nu spun nimic, a venit răspunsul oarecum târziu, când noi, pantofii, deja tremuram sub masă. Să fi fost emoţii mari, pulsul crescut şi un curent din inima până-n picioare?

answear

Şi n-au trecut, cred, două zile când, nu ştiu cum ori cu ce scop, de dimineaţă, paşii ne-au purtat către copiator. Nici nu mai ştiu dacă am tresărit noi sau a fost un cutremur general. Exact lângă noi s-au iţit două tocuri. Parcă le ştiam. Erau perechea ochilor verzi.

-Te rog, zise ea, parcă zâmbind. Ai fost primul, ai întâietate

-Nu, doamnele mai întâi, am auzit vocea ce îmi era familiară, uşor nesigură şi…bâlbâită

-Mulţumesc, rămân datoare

-Bineînţeles, sunt sigur că mă inviţi chiar mâine la restaurant!

-Poate că da, poate că nu…, am auzit glasul ei cu un ton cald, uşor glumeţ

Era chiar culmea! Nu tremuram deloc. De unde atâta îndrăzneală? Of, de-aş fi putut să văd lumina din jur, din ochii lui! Să urmăresc o licărire, un gest anume, care să mă lămurească de ce simţeam atâta tensiune. De ce eram atât de încremeniţi, când era clar că-n jur era…vibraţie şi tremur? Cum de-ajunsesem, aproape din întâmplare, noi, nişte simpli pantofi de sport, lângă perechea de tocuri elegantă?

Când ne-am îndepărtat, nu mai mergeam, pluteam. Oare au mai vorbit ceva, au fost gesturi pe care noi nu le-am băgat în seama? Era mai mult că sigur că ziua începuse bine. Ceva se întâmplase! Mergeam mult mai uşor, exuberanţi!

Da, era un mister, care îmi dădea emoţii! Dacă mă abandona pentru o altă pereche de pantofi mai eleganţi, care să le ţină companie celor două tocuri?

tenisi

Din fericire, mă înşelasem şi, mai mult decât atât, am avut parte de-un nou şoc. Chiar peste două zile, după o zi de muncă, cu acelaşi du-te-vino, cu scări urcate, coborâte şi sute de metri de coridoare străbătuţi, mai calm sau mai alert, am părăsit biroul în fugă. Mergeam în mare grabă către casă şi parcă prea nerăbdători. Chiar şi la semafoare trepidam, nu aveam stare, iar două borduri le-am resimţit din plin. N-am mai aşteptat nici liftul. Am urcat alert pe scări. Am fost descălţaţi de parcă nici nu existam şi, când deja credeam că cel mai negru coşmar se va îndeplini, am fost săltaţi cu grijă, mângâiaţi c-o cârpă şi apoi încălţaţi, cu îndemânare.

Când am ajuns din nou în stradă, ne-a revenit inima la loc. Păşeam cu siguranţă, ferm, într-o direcţie ciudată, către parcul mare. Nu era lung drumul, dar am făcut un mic ocol, ca să intrăm într-o florărie. Era atât parfum! N-am zăbovit prea mult, iar, la intrarea-n parc, am stat. Nu mult, dar cu emoţii, ce le simţeam din cap până-n picioare. Şi, dintr-o dată, s-a întâmplat minunea! Parcă de niciunde, s-a apropiat de noi, o pereche de tenişi de damă… răpitori. Iar când în aer s-a împrăştiat un iz floral şi-am perceput câteva sunete, timpul s-a oprit. Era aceeaşi voce a tocurilor elegante cu ochi verzi!

pantofi-ea

A fost o seară specială, în care am înţeles că doi ochi verzi nu sunt reci, convenţionali ori office, ci dimpotrivă puţin boemi şi… sport. A fost o seară care a început povestea unor întâlniri în doi sau, mai exact, în şase: doi tineri şi două perechi de încălţăminte sport.

pantofi-amandoi

Acum, după un an sau chiar mai bine, stăm lângă aceiaşi tenişi delicaţi şi răpitori. Acum stăm împreună, pe acelaşi raft, în acelaşi pantofar!

Aceste rânduri au fost scrise cu drag pentru SuperBlog 2016.

Surse foto: answear.ro


Posted October 21, 2016 by admin in category SECTIA DIVERSE

1 thoughts on “2+2=2

  1. Pingback: SuperBlog | Proba 8. Ce povești ar spune pantofii sport?

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>