September 7

TOAMNA SE NUMĂRĂ…

superExistă o falsă percepţie cum că toamna s-ar număra bobocii. Trebuie să recunoaştem că această chestiune nu mai este de actualitate, de când raţele nu mai vor cu niciun chip să stea pe varză. Acum se numără orice altceva: sticlele de bulion, borcanele de murături şi zarzavaturi, damigenele de vin şi ţuică şi, nu în ultimul rând, datoriile.

Pentru o specie aparte de oameni ai muncii, alintaţi bloggeri, toamna se mai numără şi altceva: zilele până la startul SuperBlog, un concurs cât China, cu probe una şi una, din două-n două zile, ca să n-ai timp să pui geană pe geană şi să-ţi adunci gândurile. Ediţia din acest an a temutului concurs, SuperBlog 2016, va începe tot în data stelară de 1 octombrie şi se va încheia, cu nenumărate răsuflări de uşurare, pe 30 noiembrie. Adică, fix două luni de chin şi jale…

super 1

Acum, că i-am speriat definitiv pe bloggerii care n-au dat încă piept cu taifunul SuperBlog, mai trebuie să precizez că n-au multe de făcut: trebuie doar să se înscrie în concurs, să aştepte confirmarea de înscriere, iar de la 1 octombrie să-şi pună talentul şi mintea la contribuţie (pe rând sau amândouă deodată). Eu unul, pentru că sunt masochist, răspund prezent şi mă înscriu fără vreo remuşcare în SuperBlog 2016. Dracii o să-i am după 1 octombrie!

super 2

Acest mic articol a fost un preludiu pentru SuperBlog 2016.  Doamne, ce reflexe am!


Posted September 7, 2016 by admin in category SECTIA DIVERSE

6 thoughts on “TOAMNA SE NUMĂRĂ…

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>