May 10

CUM SĂ OPRESC SUGHIŢUL?

sughitUnul dintre cele mai enervante lucruri de pe lumea asta este sughiţul. Exact când vrei să spui o chestie deşteaptă, te apucă zgâlţâiala asortată cu sunetul acela încântător de strident. Şi mai iritant este că, în cazul meu, chestiile deştepte sunt lucruri rare, iar dacă-mi pierd ideea, rar mi-o mai amintesc în toată splendoare ei. Cum să opresc sughiţul înainte ca ideea să dispară de parcă n-aş avea decât un neuron?

Un sfat deseori vehiculat drept leac pentru astfel de stări cutremurătoare ar fi să îmi ţin respiraţia. Bineînţeles, dacă îmi ţin respiraţia 5 minute, n-o să mai sughiţ în veci. Şi nici n-o să mai respir vreodată. Am încercat metoda, nu chiar până la pragul în care aş fi devenit rece şi indiferent, dar nu prea a dat rezultate notabile. Am încercat şi cu zahăr sub limbă, fără să-l înghit, cu respiraţii în fel şi chip, dar şi cu presopunctură. N-am reuşit să înăbuş sughiţul.

Asta până ieri, când m-am prins de ce sughiţ ca prostul. A început campania electorală şi râd întruna. Iar după râs, hop şi sughiţul. Este logic că n-am ce-i face. Sughiţul electoral, n-are leac.


Posted May 10, 2016 by admin in category RAIONUL DE POLITICE

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>