Este atât de cald că au căpiat câinii în cartier, iar mâţele ar renunţa la blană. Pe bune, cu asemenea văpaie nefirească, chiar şi pentru luna mai, mai că-ţi vine să crezi previziunile prăpăstioase despre perpetua încălzire a planetei. Cum ar spune un înţelep, “să se încălzească, nene, dar mai încetişor, că depăşeşte viteza legală”.

Dacă pe orăşeni îi doare-n cot de ciudăţeniile climatice, ţăranii au inima cât un purice. Se gândesc că o secetă mai apăsată decât a ghicit în bobi şi Nostradamus, le-ar afecta serios obiectul muncii. Există însă şi o clasă socială, care nu prea ştii unde să o încadrezi (or fi ţărani?), care moare efectiv de bucurie, când văd aşa vreme frumoasă: politicienii. Cu cât le zâmbeşte mai mult soarele, cu atât zboară mai abitir prin cartiere şi cătune, ca să împroaşte electoratul cu promisiuni.

Eu aştept cuminte primul politician care îmi promite ferm că, în mandatul lui, opreşte încălzirea globală. Şi, oricât m-ar crede unii nebun sadea, ştiu câţiva candidaţi care ar promite o aşa minunăţie…