February 25

PROFU’ DE ROCK

1Muzica, în toate felurile ei, cântată, recitată, urlată, cu versuri, vorbe goale sau deloc, are fanii ei. Vorba aia: “la câte bordeie, atâtea obiceie”. Mie-mi plac vechiturile rock, pentru că m-am făcut mare cu ele, dar nu fac mutre nici când e vorba de “new sound”. Ba, e chiar reconfortant şi plăcut să descoperi voci şi ritmuri pe înţelesuri noi. Cred, însă, că e mult mai important este să cultivi şi să duci mai departe, cu grijă şi dragoste, acea stare pe care numai muzica bună ţi-o poate face cadou.

Când zic rock, Buzăul poate fi pus în frunte, fără nici pic de părtinire ori patriotism autohton. Numai dacă amintesc despre Festivalul Top T, cel mai longeviv festival rock din România, aş avea destule de povestit. Prima sa ediţie a avut loc în 1983 , fiind o ediţie „în famile”, care a strâns pe scena Casei Tineretului formaţii şi artişti buzoieni de rock şi folk. Din 1985, festivalul a devenit naţional, iar din anul următor s-a renunţat la secţiunea de folk. Top T a devenit, astfel, unul dintre polii de atracţie ai mişcării rock din anii ’80, alături de Constelaţii Rock – Rm. Vîlcea, TimRock, Primăvara Baladelor, Posada Rock – Câmpulung Muscel, Sam Rock – Satu Mare sau festivalurile de la Tg. Mureş, Odorheiu Secuiesc ori Craiova.

Dar nu despre Top T aş vrea să vorbesc, ci despre ceva special care este în spiritul şi în filozofia Top T. Vreau să povestesc puţin despre o idee frumoasă, pe care aş numi-o, pe scurt, „Profu’ de rock” sau „Şcoala de rock”, dacă aş avea copy-right-ul filmului cu pricina. Despre ce vorbesc? Despre „S.G. Project”, ideea unui profesor al Şcolii Populare de Artă din Buzău care s-a gândit să predea … rock. George Stănescu este cunoscut ca fiind un mare formator de tinere talente, încurajându-şi copiii la orice eveniment muzical, cântând alături de ei şi repetând săptămânal în sala de pregătire, cot la cot cu ei. Partea tristă a acestei formule (profu’ şi elevii săi), aflate mereu în schimbare, este că, de fiecare dată, trupa se modifică, odată ce membrii ei absolvă liceul, fiind nevoiţi să părăsească Buzăul şi să meargă la facultate. Aşa se face că iniţiatorul proiectului este mereu în căutare de noi membri, unii fiind însă foarte greu de înlocuit.

5678

Mereu în căutare de talente, care iubesc rock-ul în aceeaşi măsură ca şi el, George Stănescu se încăpăţânează să ducă mereu mai departe ideea de rock, de muzică bună şi de continuitate. „S.G. Project”, ca şi profu’ de rock, este o idée bună, este muzică bună, un concept generos şi frumos.

911121315

Iar trupa de puşti, în actuala formulă, (George Stănescu, profesor la Şcoala Populară de Artă, Ştefan Preda, chitară, Viorel Asănescu, bas, Silviu Neagoe, tobe, Marius Banu, (profesor de filozofie), muzicuţă, Florescu Constantin –Costa, voce, ) a captat déjà atenţia publicului. În pub-uri, cafenele sau în cercuri mult mai restrânse, liceenii dovedesc că au învăţat lecţiile profului de rock.

Desigur, cel mai mândru de prestaţiile micilor rockeri este George Stănescu, profu’ de rock, pentru că reuşeşte de fiecare dată să repornească motoarele, descoperind alte şi alte formule de trupe, alţi puşti talentaţi şi aceeaşi iubire nebună de muzică bună. Acum sunt Ştefan, Viorel, Silviu, Marius şi Costa. Mâine vor fi alţii. Iar la pupitru va fi … profu’ de rock.

1617 

Profu’ de la Buzău este doar un exemplu de pasiune sinceră pentru muzică, fie ea pop sau rock. Un altul este chiar un coleg blogger, Mircea Hodârnău, care, în curând va lansa două volume dedicate istoriei muzicale din Mediaş sub numele de „Medieşenii rock and roll”. Cărţile adună informaţii preţioase despre viaţa culturală a Mediaşului, din perioada anilor 1950 – 2015. Primul volum prezintă cele mai importante formaţii şi interpreţi de muzică pop–rock din oraşul sibian, începând cu Ansamblul Gaz Metan din anii `50, care avea o orchestră de estradă şi un quartet cu o activitate foarte bogată şi apreciată, atât în oraş, cat şi în ţară. Cel de-al doilea volum cuprinde 34 de interviuri cu personalităţi medieşene din domeniul muzicii. Unii dintre ei încă mai locuiesc în Mediaş, alţii s-au stabilit în alte oraşe din ţară sau în străinătate, în Germania, Statele Unite ale Americii sau Olanda.

afis lansare cvcarte rock and roll 2

Mircea Hodârnău îşi va lansa cele două volume „Medieşenii rock and roll”, sâmbătă, 27 februarie, de la orele 19.00, la Sala Traube. Evenimentul va fi însoţit de un concert susţinut de câţiva dintre eroii cărţii, iar intrarea este liberă.

Este o invitaţie tentantă pentru toţi iubitorii de rock, de muzică bună. Poftiţi la Mediaş!


Posted February 25, 2016 by admin in category SECTIA DIVERSE

1 thoughts on “PROFU’ DE ROCK

  1. Pingback: Castigatori campanie "Povesteste-ne despre o trupa din orasul în care locuiesti" - Blogal Initiative

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>