November 25

WAR HAIR: LASER, MY BROTHER!

parGenul filmului: parodie SF mult mai ieftină decât originalul

Distribuit în România sub titlul “Războiul părului: Laser, frate!” (traducere aproximativă, dar exact la fel)

Actori: Unii, în rolurile principale, alţii, nişte figuranţi

În urmă cu ceva timp, într-o galaxie nu prea îndepărtată, Imperiul Thickhair (PărDes, nota autorului) a preluat controlul asupra tuturor planetelor, altădată conduse de Regina Beauty (autorul n-a mai tradus), instaurând teroarea: epilarea tradiţională, exclusiv cu ceară. Erau vremuri crâncene în care epilarea inghinală era supliciul invariabil la care erau supuşi toţi răzvrătiţii cu exces de păr. Împăratul Shaggy (Pletos – iar a venit autorul ca să traducă) şi mâna lui dreaptă (era singura lui mână), Dark Hair (se înţelege), pe vremuri Cavaler Jade (a nu se confunda cu Sade, café concert etc), nu tolerau pe Planeta de Ceară (traducătorul din română în engleză s-a pensionat) decât supuşi lăţoşi cu RH (rol human) negativ. Ba, până şi roboţii de luptă, tehnici ori de protocol, trebuiau să aibă blană sau cel puţin perucă creaţă, care să îi îmbie pe toţi ceilalţi, la epilarea cu ceară. Colac peste pupăză, tuturor li s-a impus un set de legi, ce trebuia respectat, literă cu literă. Cităm, la întâmplare, doar câteva:

  • Orice cetăţean al Imperiului este obligat să se epileze periodic, dar nu mai mult de două ori pe lună şi, de regulă, în acelaşi loc, pentru a se economisi din ceară
  • În caz de aglomeraţie la saloanele universale de epilare, se vor face doar depilări în rate, plătite cu cardul sau on-line
  • Se recomandă jupuirea bruscă a straturilor de ceară doar în cazul femeilor măritate, deoarece sunt mai obişnuite cu chinul şi durerea. Domnişoarele, care, totuşi, se riscă, vor fi trezite din leşin cu câteva găleţi de apă
  • În situaţii în care se refuză epilarea cu ceară din diverse motive (ceaţă, tuse măgărească, card expirat, soacra în vizită, rată la bancă imposibil de achitat etc), subiectul (adică viitorul epilat) va fi forţat să asculte, cap-coadă, discursul oricărui parlamentar (din orice galaxie)
  • Orice persoană, care acceptă, fără ezitare (sau, mă rog, cu una, două răzgândiri, dar fără să întindă coarda) epilarea inghinală, va fi premiat cu încă una şi, dacă va rezista, va fi ridicat la rangul de sfânt

 par epilare ceara

Totuşi, undeva în galaxie, pe o planetă măruntă, dar cochetă (aşa scrie în scenariu), spiritul Forţei şi codul Cavalerilor Jade rămăseseră intacte. Acolo ajunseseră Luke SkinBaby (ce nume de bebeluş!) şi Prinţesa Elite (cred că înseamnă Cremă, dar nu sunt foarte sigur), ca să opună rezistenţă temutului Imperiu şi practicilor sale tradiţionaliste, chinuitoare. Aveau de partea lor nu doar alţi camarazi curajoşi, ci şi doi roboţi isteţi: R2-Doi Într-Unul şi C3-Unul Cât Trei. Ei (adică Luke SkinBaby, Prinţesa Elite, R2-Doi Într-Unul, C3-Unul Cât Trei & Co.) aveau de partea lor nu doar Forţa, ci şi scenariştii şi regizorul. Toţi (sau cel puţin majoritatea, după un recensământ, în pauza de masă) erau în pragul unei descoperiri ce avea să încline (în sfârşit!) balanţa unui conflict galactic: poate, oare, Forţa să învingă (aproape mortal sau cel puţin să sugereze agonia) temuta epilare cu ceară a lui Dark Hair? Această întrebare retorică, strigată în gura mare de scenarişti şi de regizor, avea neapărată nevoie de-un dialog. Iată-l, e aproape tot:

 par roboti

Planeta măruntă, dar cochetă. Roboţii C3-Unul Cât Trei şi R2-Doi Într-Unul se află pe principalul hol secret.

- (C3-Unul Cât Trei – cu ochii ca două leduri cât cepele): R2-Doi Într-Unul, ce faci aici? Iar ai tras cu ochiul în iatacul Prinţesei Elite? Tot cu stăpânul Luke este? Cum? Fac probleme de algebră?

-(R2-Doi Într-Unul – agitându-se extrem de calm): Piuu, piuu

-(C3-pe gânduri): Înţeleg. Ţi-e sete. Aaaa, nu! Ai o idee… Scuză-mă, am cooler-ul plin de praf şi am înţeles trei piu-ri, în loc de două. Care e ideea?

(R2-entuziast, prelung): Piuuu…

(C3-perplex): Pfuiii, ce idée…

(Regizorul uşor nervos): Alo, roboţii, mai uşor cu onomatopeele, că nu mai înţelege nici naiba, nici scenariul, nici regia…

(C3-reia convingător): Bună idée! Să folosim laserul în loc de ceară pentru epilat! E ideea ta sau ai furat-o de pe Google?

(R2-mâhnit ca un robot): Piu, piuu, piuuuu!

(C3-aproape tandru): Gata, nu te ambala. Am înţeles. Te-ai gândit la un aparat cu laser pentru epilat, ca spada stăpânului Luke

(R2-din nou cam agitat): Piuuuuu

(C3-având o revelaţie, apoi visător): Da, ai dreptate. Spada cu laser e puţin mortală, trebuie ceva puţin mai invaziv. Un laser blând, aşa ca mine

(R2-zâmbind în felul lui): Piu!

(C3-uşor descumpănit): Ca să înţeleg…

(Regizorul intervine iar, vizibil iritat): Auzi C3? Am magazia plină de de-ăştia ca tine…Vrei să dau altuia rolul tău? Ce nu înţelegi din piuitul lui? Zi replica fără puncte de suspensii, convingător, robotic. Clar?

(C3-reia precipitat): R2, eşti genial! Parcă şi văd: aparatul de-o şchioapă şi fasciculul de laser care trece prin piele, prin fiecare folicul de păr, iar căldura sa intensă distruge foliculul şi împiedică părul să mai crească pe viitor. Epilare definitivă! Ştii ce înseamnă asta? Sfârşitul Imperiului PărDes!

par aparat

(R2-îngrijorat): Piuu?

(C3-sincer): Nu. N-am băut nimic. Nici ulei … Dar gândeşte-te. Chiar dacă ar fi nevoie de mai multe şedinţe cu laser, efectul tot e uimitor…

(R2-ca un robot înfoiat): Piuu, piu…Piuuu

(C3-perplex): Poftim? Ai şi făcut o analiză? Am înţeles. După trei, maxim cinci, şedinţe de epilare cu laser, 90% dintre păroşi scapă definitiv de părul nedorit. Totul este rapid, nedureros, nu ca epilatul cu ceară. Adică merge strună, eficient oriunde: pe faţă, buza superioară, bărbie, axile, în zona inghinală, pe picioare şi pe braţe. Laser, frate!

(R2-nerăbdător): Piu, piu, piuuuuuu!

(C3-cu un aer uimit): Pfuii! Cică, sunt zone unde trebuie să insişti cu laserul şi zone foarte rapide, unde se termină totul în cadrul unei şedinţe în mai puțin de 5 minute. De exemplu, părul de deasupra buzei superioare poate fi eliminat în mai puţin de un minut, iar zonele mai întinse, ca spatele sau picioarele, pot fi tratate într-o oră

(Un scenarist intervine uşor precipitat, către regizor): Şefu, scuze, dar cred că am scăpat ceva din firul poveştii. Nu de alta, dar mi-e teamă că unii n-or să înţeleagă că laserul nu-i chiar aspirină, îl iei şi-ţi trece. Adică, trebuie nişte precauţii…

(Regizorul împăcat către scenarist): Am priceput. Ţi-e teamă că nu înţelege Dark Hair instrucţiunile de folosire şi se-apucă să-şi epileze capul cu sabia…

(R2-iarăşi agitat): Piuuuuuuuu!

(Regizorul către C3): Ce zice ăsta micu’, cu ochii bulbucaţi?

(C3-aproape vesel): Spune că are-n hard şi câteva idei şi sugestii de …precauţii. În primul rând, epilarea cu laser e contraindicată înainte şi după o bălăcire la soare, pentru că razele de soare sunt nocive după ce pielea a fost expusă la lumină intens pulsată. De asemenea, câteva săptămâni trebuie evitată epilarea cu tehnici bazate pe smulgere, pentru a evita smulgerea temporară a rădăcinilor, iar, cu două săptămâni înainte de tratament, nu trebuie folosite cremele depilatoare şi lama. Asta pentru că la o epilare cu laser trebuie să fie prezent puţin păr, chiar şi scurt, iar culoarea naturală trebuie să fie vizibilă, pentru a fi tratată în mod eficient. Şi…şi cea mai zis? Aaa, da. Nu se utilizează un astfel de aparat dacă pielea este pigmentată, închisă la culoare, de la origini, adică de la mama ei…

(Regizorul către echipa tehnică): Gata, am terminat aici. Strângeţi tot, aveţi grijă să nu vă împiedicaţi de cabluri, şi opriţi-i pe ăştia doi, că sunt în stare să piuiască până mâine. Poate-i aude nevastă-mea, că aparat de de epilat mă fac…

 par HPL

Planeta de Ceară, cu puţin timp înainte ca unul dintre cei trei sori să asfinţească. Împăratul Shaggy cu o morgă îngrijorată, aude un gâfâit şi îl zăreşte pe Dark Hair intrând.

(Împăratul Shaggy): Am simţit o perturbare în Forţă, iar sendvişul de la prânz nu mi-a priit

(Dark Hair): Ştiu stăpâne, am simţit şi eu. Cred că era salam cu soia, altfel nu-mi explic

(Împăratul Shaggy): Eu vorbeam de Forţă. Se întâmplă ceva ciudat…

(Dark Hair): Da, tocmai am fost informat de un vânător de recompense că Rezistenţa, în frunte cu Luke SkinBaby, a pus la cale un plan secret…

(Împăratul Shaggy): Ce plan secret? Vor să ne fure alfabetul, au inventat altul nou-nouţ?

(Dark Hair): Nu stăpâne, e ceva cu mult mai grav. Au pus la cale o tehnologie secretă, deja aprobată de toate institutele de profil din galaxie, care se fabrică la scară largă. E o tehnologie de epilare bazată pe lumină intens pulsată, IPL îi zic ei, recomandată de medici.

(Împăratul Shaggy): Şi ce face lumina asta săltăreaţă? De ce ne-am teme?

(Dark Hair): Stăpâne, aparatele astea cu laser epilează definitiv, adică ne compromit obiectul muncii: epilarea cu ceară. Nu mai avem pe cine să chinuim!

(Împăratul Shaggy): Ăsta e un banc SF cu cavaleri Jade sau e real?

(Dark Hair): E mai real ca ligheanul ăsta negru de pe ţeasta mea stăpâne. Mai grav că, de la tehnologia IPL, au dezvoltat o alta HPL, mai précis Home Pulse Light, ca s-o spun p-aia dreaptă… Ceea ce înseamnă că aparatele de epilat pot fi folosite foarte lesne şi acasă, nu doar în saloane

par IPL

(Împăratul Shaggy): Păi, nu sunt scumpe? Ce ne facem?

(Dark Hair): Nu stăpâne, nu sunt scumpe. Şi asta înseamnă că rămânem fără oameni, fug toţi la Rezistenţă, ca să scape de jupuiala cu ceară

(Împăratul Shaggy): Cum, adică, rămânem doar noi doi?

(Dark Hair): Nu stăpâne, râmâi tu singur. Eu îmi dau demisia. Am vorbit deja cu regizorul şi producătorii, iar acum o oră mi-am vândut sabia laser. Plec să îmi iau un aparat de epilat IPL. Forţa să fie cu tine! Laserul e cu mine!

par silk 

Precizare: În timpul filmărilor, niciun personaj nu s-a rănit cu laserul din dotare. Doar Dark Hair s-a zgârâiat la un deget, dar asta accidental, în timp ce schimba acumulatorul de la spadă.

Această poveste SF a fost pusă în scenă şi dramatizată pentru SuperBlog 2015.

 


Posted November 25, 2015 by admin in category SECTIA DIVERSE

3 thoughts on “WAR HAIR: LASER, MY BROTHER!

  1. Pingback: SuperBlog | Proba 22. Epilarea definitivă – de la Hollywood, în casele noastre

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>