October 13

CE NU CADE… SE SMULGE

epilareAm primit nota 10 la naştere: grăsuţ, privirea aia uşor tâmpă, zgomotos ca un mic aparat de bruiaj şi o piele albă, de lapte bătut. Adică, n-aveam probleme estetice. Poate doar părul din creştet îmi crea ceva disconfort. Aveam numai vreo zece fire, care mai de care mai răzleţe şi greu de întreţinut. Eram un chel ciufulit, ăsta e cuvântul.

Mai târziu, am descoperit că părul creşte şi se îndeseşte în ritm alert. În curând m-am trezit cu o adevărată claie de păr în cap, numai bună de un tăiat de moţ. Iar după tăiat, ani buni, părul meu a fost obiectul unui şir lung de experimente stilistice din partea maică-mii. Am avut şi plete, am fost tuns şi bob şi am cunoscut şi sensul unei freze cazone, aproape de zero, cu o minunată maşină de tuns.

Tocmai când eram concentrat fix pe subiectul părului din cap, am avut revelaţia că mai aveam o grămadă de piele pe mine şi suficient spaţiu pe corp pentru ca firele de păr să răsară, când vor ele şi unde vor ele. Nu eram chiar un mic urangutan, dar nici nu mai eram bebeluşul spân de altădată. Aveam păr cam peste tot, pe faţă, sub-braţ, piept, braţe, picioare şi nu înţelegeam şi pace la ce este folositor omului tot acest exces.

Mare problemă nu era nicidecum barba sau altceva, ci părul de la sub-braţ. Mă enerva teribil, deşi nu era chiar o nevralgie iremediabilă. Cum să scap de pacoste? Bineînţeles, am primit imediat consultanţă de specialitate: trei colege, maică-mea, plus o mătuşă. Toate mi-au recomandat, fără să clipească, o epilare cu ceară tradiţională. Când, am auzit, eu, om simţitor, era să cad din picioare de emoţie. Aveam credinţa sinceră că durerea provocată de smulgerea firelor de păr cu ceară poate fi egalată numai de torturile Inchiziţiei. După zile întregi de consiliere am făcut marele pas şi m-am lăsat pe mâna unei doamne de la un salon de cosmetică.

epilare 1

Eram pregătit psihic pentru un coşmar, dar şi convins că trebuie să fiu un bărbat adevărat. Cât timp a pus ceara la topit într-un încălzitor şi m-a curăţat cu spirt la sub-braţ, doamna a vorbi într-una. Mai întâi m-a încurajat şi mi-a sugerat cât de viteaz am fost. Apoi a vrut să mă convingă că este o tehnică foarte bună de a scăpa de părul nesuferit. Pur şi simplu, epilarea cu ceară tradiţională are un avantaj major: firul este smuls din rădăcină, foliculii se deteriorează, iar părul va înceta să mai crească. Cu alte cuvinte, efectele epilării sunt de lungă durată, iar, la un moment dat, pot fi chiar permanente. Ba, mai mult, iritaţiile şi înroşirea pielii sunt reduse semnificativ. Cât despre legenda durerii intense, doamna m-a asigurat: este un mit. Plus că, în funcţie de persoană se poate folosi un gel special care desprinde firele de păr de pe piele, dar care are şi rolul de a desensibiliza pielea. De aceea, epilarea cu ceară tradiţională este o metodă potrivită pentru epilarea oricărei regiuni a corpului, inclusiv pentru zonele mai delicate, cum ar fi axilele şi zona inghinală.

epilare 2

După atâtea informaţii şi asigurări mi-a mai venit inima la loc. Doamna m-a pudrat cu talc la sub-braţ, apoi a aplicat ceară pentru epilat fierbinte cu o spatulă. În numai un minut a urmat punctual culminant: a tras rapid ceara. N-am ţipat, nu am ajuns pe pereţi. Ba chiar fusese suportabil. M-am pierdut puţin abia când mi-a zis că trebuie repetat procedeul cu încă un strat de ceară.

Am rezistat stoic şi a doua oară, dar şi la încercările de la celălalt sub-braţ. N-am mai consemnat decât un dezinfectant şi un ulei special care să-mi elimine eventualele resturi de ceară de la sub-braţe, până când să devin un om liber. Reuşisem o victorie mare, chiar pe un teren ostil.

Au urmat şi alte bătălii şi alte încercări până la victoria finală. Acum sunt consultant amator pentru cei care vor să-mi urmeze experienţa şi să scape de părul ivit inoportun pe corp. Într-o singură chestiune nu mă pronunţ: cum am scăpat de părul de pe cap. Şi asta pentru că a căzut… singur.

Aceste mărturisiri au fost făcute pentru SuperBlog 2015. Fără durere!


Posted October 13, 2015 by admin in category SECTIA DIVERSE

1 thoughts on “CE NU CADE… SE SMULGE

  1. Pingback: SuperBlog | Proba 4. Hair-Files

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>