October 9

SUMA FIRELOR DE PĂR…

parEste stabilit: suma viciilor este constantă. De exemplu, dacă renunţi la carnea de porc, pentru că animalul ar fi cumva cam gras şi cade greu la fizic şi stomac, dăunând profund metabolismului, sigur te ispiteşte altceva, deloc recomandabil de către medic. Cam aşa este şi cu problemele: suma lor este stabilă, cât să-ţi facă viaţa extrem de picantă. Când scapi de una, hop, alta! La această concluzie nu am ajuns, însă, singur, ci cu mult şi neprecupeţit ajutor din partea neveste-mii. E tare săritoare!

Acum ceva ani buni, aveam păr. Şi pe cap. Aşa de mult, încât prisosul a început să-mi spună la revedere. Acest fenomen nepoliticos a continuat în ritm alert până când m-am trezit cu o „raritate” de păr. Acum nu mai am griji şi temeri: nu prea are ce să-mi cadă. Aşa că am devenit resemnat şi uşurat în problema căderii precipitate a părului. Sau cel puţin aşa credeam, până nu demult, când nevastă-mea a dat buzna în sufragerie stricându-mi tihna unui meci în reluare. „Ia uite în ce hal îmi cade părul!”, m-a avertizat ea, cu un smoc în mână şi o durere stinsă în glas. „Şi pe pernă am găsit mult, mult. Ce mă fac?”. Chiar dacă prin gând îmi trecuse fulgerător o idee, „lasă-l să cadă!”, m-am oprit la timp. Trebuia s-o asigur că problema ei, era şi a mea, că era marea noastră problemă. „Păi, mergem să-ţi luăm un şampon bun, un tratament, ceva, anticădere”, am îngăimat eu, cu speranţa că am ceva şanse să prind golul abia marcat, în vreo reluare.

par 1

Zis şi făcut. Chiar a doua zi, în grup compact (eu şi ea) am luat cu asalt un supermarket. Am identificat rapid raftul cu şampoane şi am început analiza. Eu, zgârcit pentru că scăpasem demult de problema părului, mă uitam la ce e mai ieftin. Ea, dimpotrivă. Îşi asuma preţuri de-mi cădeau şi ultimele fire. Cum stă bine unei familii echilibrate, am convenit, totuşi, să apelăm la o soluţie magică: un şampon bun, anticădere, la un preţ acceptabil. Am pus mâna pe un şampon Gerovital, mai ales pentru ecoul unui nume celebru, Ana Aslan.

Şamponul chiar a dat roade. Nevastă-mea a tăcut. Până acum, de curând, când eram în vacanţă la Buşteni. După ce am socializat puţin cu natura şi ne-a plouat insistent, am decis să dăm culoare sejurului. Cum? Colindând un supermarket. Şi am făcut-o fără cusur, fără a emite vreun raft. Eram exact la al treilea, când zen-ul meu a fost agresat. „Ce e ăsta?”, o aud pe nevastă-mea indicându-mi un şir de şampoane şi tratamente de păr. Când mă pregăteam să formulez replica standard de liniştire, „ce să fie? nu-i nimic!”, m-am trezit chiar eu mirat. Erau şampoane şi tratamente Gerovital, noi, nemaivăzute, mult mai oacheşe decât cele pe care le ştiam: şampoane anti-cădere, de regenerare, de protecţie a părului vopsit şi chiar un ser anti-cădere. Relaxat, nevoie mare, am replicat: „hai să luăm un şampon anticădere!”.

par 2

Aveam de unde alege. Aşa credeam eu. „Nu, nu luăm”, m-a pocnit nevastă-mea cu răspunsul. „Mergem acasă, la farmacie, ca să ştim ce luăm”, a lămurit ea misterul pentru care, pentru prima dată în viaţă, avea grijă de portofelul cu bani.

Zis şi făcut. Nici nu mai ştiu dacă am ajuns mai întâi la farmacie sau acasă. De fapt au fost trei farmacii, ultima fiind cea norocoasă, care avea toată noua gamă Gerovital de protecţie a părului, dar şi o farmacistă care părea dispusă să-i ofere nevesti-mii toate informaţiile de care avea nevoie şi toate produsele din raft, cele mai multe de care nu avea nevoie. „Doriţi un şampon anticădere?”, a deschis farmacista discuţia. “Avem Gerovital Tratament Expert Anticădere, care sigur va stopa căderea excesivă a părului. Şi şamponul şi serul anticădere conţin un complex de elemente active ce acţionează împreună, întărind rădăcina părului şi stimulându-i, totodată, creşterea” a spus ea convinsă că mai lămuriţi de atât nu am putea fi vreodată. Nu a aşteptat răspunsul, că a continuat cu mai mult spor. „Avem şi un tratament de regenerare, Gerovital Tratament Expert Regenerare, pentru păr degradat şi lipsit de vitalitate. Este excelent pentru că hrăneşte firul în profunzime şi îi redă strălucirea de la rădăcină până la vârf. Cred că ştiţi şi câteva produse cu tradiţie de la Gerovital, loţiunea cu petroleum, kitul de regenerare a părului-fiole şi serul pentru vârfuri despicate, care, acum, sunt şi mai bune. Au fost îmbogăţite cu noi principii active, asigurând un păr frumos şi sănătos”.

par 5 par 4

Când a simţit o pauză, nevastă-mea a dat să spună ceva. Tardiv! S-a mişcat foarte încet. „Şi vă văd vopsită… Avem Gerovital Tratament Expert Pro Color, cu şampon de protecţie pentru păr vopsit şi masca pentru păr vopsit. Ambele păstrează intactă culoarea părului pentru mai mult timp şi împiedică degradarea firului”, şi-a continuat farmacista tirada. „Aaa, şi să nu uit! Mai avem Gerovital Tratament Expert Pro Color, Gerovital Tratament Expert Smart Volume, Gerovital Tratament Expert Thermo-protect şi Gerovital Tratament Expert Nutri-complex. Avem toată gama Gerovital Tratament Expert, adică 8 sub-game de tratament, în total 22 de produse”, a plusat doamna, cu aerul că şi pe mâine m-ar convinge să-mi iau vreun şampon antimătreaţă.

par 6

Am fost, totuşi, un domn. Am lăsat-o pe nevastă-mea să ia ce îi dictează conţiinţa şi… părul. Şi a luat tratamente pentru vreo jumătate de an. Aşa este ea! Nu doar suma viiciilor şi a problemelor trebuie să fie constantă, ci şi cea a firelor de păr. Şi-am încălecat pe-o şa şi i-am cumpărat şi eu ceva: un ser anticădere.

par 7

Această poveste nici n-ar fi fost, fără o ispită pe măsură: SuperBlog 2015.

par 8


Posted October 9, 2015 by admin in category SECTIA DIVERSE

2 thoughts on “SUMA FIRELOR DE PĂR…

  1. Pingback: SuperBlog | Proba 2. Fii o Ileana Cosânzeana modernă!

  2. Pingback: Bilanț SuperBlog 2015 - Bianca Ionel - Acorduri din suflet

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>