September 26

CÂTE CEVA DESPRE UNIUNE

Înainte să intrăm în Uniunea Europeană, eram pe marginea prăpastiei. De atunci, trebuie să recunoaştem, am făcut mulţi paşi înainte. Sau, cum ar zice unii, înainte de a de integra, era vai de noi, iar acum e vai de Uniune. Deşi nimeni nu prea înţelege Uniunea şi atuurile integrării, cert este că această comunitate ne-a oferit […]

September 25

APA ŞI REZISTENŢA

Nimic nu-i mai mişto, când ţii morţiş să te faci inginer, decât primul examen la „rezistenţa materialelor”. Materia în sine, deşii unii susţin că este o păsărească veritabilă, încă netradusă în toate limbile studenţeşti, n-ar fi aşa grea. Un fel de fizică de fiţe pe care ai senzaţia că ai prins-o, dar îţi scapă printre […]

September 24

O PROBLEMĂ DE VIITOR

De ce a fost creată Uniunea Europeană? Unii s-ar putea jura că numai aşa, adunând laolaltă belelele individuale, necazurile pot fi trăite din plin, de toţi, la adevărata lor intensitate. De exemplu, criza instalată frumos pe bătrânul continent, prin 2007-2008, a contaminat admirabil toate naţiile Europei, de n-a reuşit nimeni să se debaraseze ani buni […]

September 23

M-A LOVIT VALUL

De trei zile-ncoace, capul nu-mi mai tace. Mă doare apăsat, neîntrerupt şi consecvent. E o durere atât de vie, că-mi vine să sar în sus de bucurie. Am luat şi pastile: frecţie la un picior de lemn. Aşa şi simt capul, de lemn. Marele meu noroc este că specialiştii mi-au servit o explicaţie credibilă pentru […]

September 23

CARDUL E BOLNAV

Oare de ce a fost introdus cardul de sănătate? Unii cred că trebuia găsită o metodă sigură de a-i depista pe cei cu mai multă frică de cel negru şi urât, cu cod de bare, decât de Dumnezeu. Alţii se jură că numai aşa, cu cardul în mână, pacienţii dependenţi de compensate, pot acumula mii […]

September 22

UN CUPLU FERICIT

Pe lângă alte câteva mariaje celebre de pe întinsul ţării, cuplul Ilie Năstase-Brigitte Sfăt are un farmec aparte. Este evident că Ilie şi consoarta sa nu au toate ţiglele pe casă. Că au o relaţie tumultoasă de n-şpe mii de like-uri şi tot atâtea bârfe, iarăşi nu poate fi contestat. Ciudat este doar că relaţia […]