April 19

O URZEALĂ NOUĂ

game1Când eram mic, adică tare demult, voiam să mă fac miliţian. Bineînţeles că întreaga familie era îngrozită. Ba, mama voia să mă ducă şi la popă, să-mi citească până scap de blesteme. Această afecţiune timpurie s-a lecuit de la sine, chiar dacă uneori, pe parcurs, mi-a mai dat ceva bătăi de cap. De exemplu, am început să ţin cu Dinamo.

Prin adolescenţă, o altă năpastă s-a năpustit, din senin, peste mine. Ţineam morţiş să devin cavaler Jedi, iar Forţa să fie cu mine. Uram sincer orice Vader de pe faţa pământului şi nu concepeam viaţă inteligentă fără roboţelul R2. N-am ajuns bine băiat mare, că m-am pricopsit cu altă belea: Dune. Am trecut cu dezinvoltură şi peste acest capitol sensibil al existenţei mele şi, hop, o altă încercare avea să-mi îmbogăţească universul: my precious…Ce mai… am fost camaradul hobbiţilor şi fanul Stăpânului Inelelor vreo trei ani mari şi laţi, dacă nu mai bine.

Mai nou, la bătrâneţe (unii o alintă maturitate, pentru că îţi conferă o anumită prestanţă), m-am trezit urzind. M-am lipit de HBO ca marca de scrisoare şi am butonat cu patimă cele 7 regate. Şi, ca să vezi cum e omul, m-am integrat rapid în universul fiecărei familii. Casa Stark, Casa Lannister, Casa Targaryen, Casa Baratheon, Casa Tyrell,Casa Greyjoy, Casa Arryn, Casa Tully ori Casa Martell mi-au fost şi masă şi…casă.

game2

Acum, când credeam c-am isprăvit aventurile, mă trezesc cu altă provocare. Chiar în a doua zi de Paşte (al nostru, nu al lor), HBO a lansat în toată lumea al cincilea sezon din Game of Thrones. Primul episod a putut fi văzut la HBO, în România, în același timp cu premiera din Statele Unite, fiind disponibil și pe www.hbogo.ro. Iar ca tacâmul să fie complet, Blogal Initiative lansează provocarea provocării: #UrzealaBloggerilor, un concept prin care fiecare blogger are ocazia să-şi aleagă o familie din film căreia să-i aparţină şi să ţeasă o poveste inspirată, identificându-se cu unul din personajele celebrei producţii sau imaginându-şi un personaj nou, integrat totuşi în urzeala poveştii.

game3

Şi, uite-aşa, iată-mă în Urzeala Bloggerilor, gata de …luptă. Ca fan declarat (dacă nu am făcut-o, o declar acum) al Casei Stark, fie şi prin simpla simpatie faţă de neamul scandinav şi…suedeze, o să încerc să mă integrez rânduielilor şi caracterelor sale, pe cât de nordice, pe atât de reci. Nu voi fi însă întruchiparea unui clasic personaj, ci unul nou: Arian Blak, cel de-al doilea fiu bastard al Lordului Eddard Stark (la câte războaie a participat, şansa să mai fi polenizat vreo floare e considerabil foarte mare). Nerecunoscut ca fiu cu sânge nobil, ca şi Jon Snow, Arian Blak şi-a trăit copilăria departe de fraţii săi vitregi şi de tentaţiile regatului. Blond, cu ochii negri şi fragil, ca şi constituţie, Arian nu s-a dovedit niciodată un virtual războinic. Avea, în schimb, o minte sclipitoare, o voinţă de fier şi, mai presus de toate, o incredibilă putere de seducţie şi convingere. Încă din adolescenţă, a dovedit certe calităţi de lider, reuşind să-şi impună cu uşurinţă personalitatea şi inteligenţa. Unii îl numeau Apostolul, iar alţii îi spuneau Călugărul sau simplu, Preotul. Era îmbrăcat doar în negru şi ar fi trecut lesne neremarcat dacă nu ar fi fost permanent înconjurat de tineri. Ariel îi numea discipoli, iar în curând numărul lor a crescut considerabil. Armata discipolilor a făcut la rândul ei prozeliţi, iar Arian, încet şi sigur, a devenit regele-pastor, conducătorul lor. Călugărul Arian le vorbea deseori camarazilor săi despre neajunsurile celor 7 regate, despre păcatele şi apucăturile deşarte ale nobililor, dar mai ales îi convingea că este nevoie de o schimbare.

Eddard îşi văzuse fiul bastard de câteva ori, însă relaţia lor nu a fost niciodată caldă şi directă, ca şi cea cu Jon Snow. Lordul ştia însă că Arian şi Jon se întâlneau deseori şi, deşi diferiţi, fraţii vitregi nutreau o certă apropiere. O apropiere care peste ani a ajuns legendară. Arian şi Jon, fiii bastarzi ai Lordului Eddard au format Frăţia Stark, primul regat care au stăpânit, dincolo de Zid, tărâmul strigoilor…

 


Posted April 19, 2015 by admin in category SECTIA DIVERSE

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>