April 3

HAI LA MARATON!

MARATONCând, eram mic (s-a întâmplat şi chestia asta) zburdam cât e ziua de lungă. Acum, nu prea, din motive de… calculator. Jos pălăria însă pentru cei care adoră mişcarea şi o practică, fie din postura de amatori, fie ca profesionişti. Este şi motivul pentru care, la rugămintea unui coleg de “litere” de pe Blogal Initiative doresc să fiu alături, măcar cu vorba, de Asociaţia pentru Solidaritate şi empatie Claudia Safta şi, implicit, de 50 de copii dializaţi în demersul lor de a promova Maratonul Internaţional Cluj.

A V-a ediţie a Maratonului Internațional AROBS Cluj-Napoca (http://maraton-cluj.ro/) îi recompensează pe cei mai rapizi alergători cu premii a căror valoare totală depăşeşte 10.000 de euro! Primii 5 concurenţi de la categoria open masculin si feminin de la probele de maraton şi semimaraton, respectiv primele trei echipe de la maraton ştafetă, vor primi premii în bani şi produse oferite de sponsorii şi organizatorul evenimentului, asociaţia Runners Club din Cluj-Napoca.

Dacă la ediţia din 2014 a Maratonului Internaţional AROBS Cluj-Napoca au participat aproximativ 3.000 de sportivi din 22 de ţări, anul acesta organizatorii se așteaptă la o participare de 3500 de alergători care vor reprezenta fiecare continent în competiţie. Creşterea estimată este de aproximativ 20%, inclusiv la probele tehnice, unde cele 1.300 de kit-uri de concurs disponibile s-au rezervat în proporţie cu 94 % cu trei săptămâni înainte de închiderea oficială a înscrierilor, programată pentru 5 aprilie 2015. După această dată, organizatorii vor anunţa dacă şi câte pachete de participare vor fi disponibile pentru înscrieri suplimentare în ziua concursului.

Kit-ul de concurs de la probele tehnice cuprinde tricoul tehnic oficial al competiţiei, sacul de antrenament dublu compartimentat personalizat, numarul de concurs şi cip-ul de cronometrare, acces la Pasta Party, energizante Isostar, o băutură Illy şi un antiperspirant Rexona Aloe Vera sau Rexona Men Quantum, toate asortate în culori şi arome. Înscrierile la MIACN sunt încă deschise aici: http://bit.ly/ÎnscriereMIACN2015.

maraton 1

După 1 aprilie taxa de participare la maratonul AROBS este de 140 de lei, la semimaratonul Hervis este de 110 de lei, iar la ştafeta Autoworld de 300 de lei. Participarea la Crosul BT este gratuită, la fel ca cea de la Crosul Copiilor, la care pot participa toţi copiii cu vârsta până în 13 ani. Reţineţi, 5 aprilie este ultima zi de înscriere! Multă baftă tuturor concurenţilor!


Posted April 3, 2015 by admin in category COLTUL CU SPORT

2 thoughts on “HAI LA MARATON!

  1. nicu

    Mulţumim din suflet Eugen, şi încă 50 de suflete îţi mulţumesc pentru implicare! Sănătate multă îţi dorim cu toţii.

    Reply
  2. nicu

    Mulţumim din suflet Eugen, şi încă 50 de suflete îţi mulţumesc pentru implicare! Sănătate multă îţi dorim cu toţii
    .

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>